vivacredit banner
Posturi de blog

Cinci idei ieftine de vacanță

Atunci când stai bine cu banii, poți călători în întreaga lume. Un credit de nevoi personale îți deschide calea spre tot felul de circuite, croaziere și destinații exotice. Ce e de făcut totuși în perioadele de jenă financiară, dacă vrei totuși să te bucuri de o vacanță frumoasă? Îți oferim câteva idei în textul de mai jos.

1. România. Desigur, nu prea mai este la modă să mergi la vacanță la noi în țară dar există probabil numeroase locuri frumoase pe care nu le-ai vizitat niciodată. Programul „Litoralul pentru toți” este o soluție foarte ieftină dacă stai foarte prost cu banii. În rest, evită destinațiile cele mai cunoscute, de genul Poiana Brașov. Vei găsi pensiuni cu prețuri de câteva ori mai mici în zone montane mai puțin faimoase.

2. Bulgaria. Vecinii noștri sunt specializați în oferte all-inclusive deosebit de ieftine și merită să mergi măcar o dată în concediul de vară acolo. Cele mai mari stațiuni de pe litoralul bulgăresc nu sunt departe de București și poți ajunge acolo în câteva ore. Bulgaria oferă însă multe alte destinații ieftine, de la orașe medievale bine păstrate și până la stațiuni unde se poate schia în timpul iernii.

*PUBLICITATE

3. Grecia este o destinație de vacanță superbă cu prețuri accesibile. Agențiile de turism au multe pachete avantajoase, cu transport cu autocarul sau chiar zboruri charter către insule. Poți merge în zona de nord și cu mașina personală, vei găsi la fața locului numeroase variante de cazare și masă cu prețuri mici. Dacă nu stai bine cu banii, evită insulele celebre cum ar fi Santorini sau Mykonos. Românii preferă nordul Greciei, în special Riviera Olimpului, zona Halkidiki sau insula Thasos, te vei simți acolo ca acasă. Deși Grecia pare departe, drumul cu mașina din București are doar puțin peste 500 de kilometri.

4. City break. Concurența dintre liniile aeriene low-cost a dus la scăderea prețurilor până la valori care uneori sunt ridicole. Cu puțină planificare, găsești bilete dus-întors spre multe capitale europene pentru doar câțiva euro. Poți să cumperi un pachet ieftin care include și cazare de la o agenție de turism sau să cauți singur un hotel cu prețuri mici. În orașele mai scumpe, cum ar fi Londra, o idee bună este să apelezi la platforme de genul Airbnb, care îți permit să închiriezi pe termen scurt locuința unui localnic.

5. Maroc. Dacă vrei o destinație exotică ieftină, poți avea o vacanță de vis în Maroc dacă îți faci bine temele. Este posibil să zbori cu un low-cost până la Milano, iar de acolo cu un alt zbor low-cost spre orașele marocane. Odată ajuns acolo, prețurile la cazare și masă sunt mici și te poți bucura de farmecul unei țări superbe fără să fie cazul să te temi de infractori sau amenințări teroriste.

AI rămas fără bani în timpul vacanței? Nici o problemă, ai nevoie doar de o conexiune la internet pentru că poți cere credite online direct de pe telefonul mobil, iar suma ajunge imediat pe cardul tău.