vivacredit banner
Posturi de blog

Cum să trăiești frugal

În primul rând, ce înseamnă frugal? Deși definiția din DEX se referă doar la o masă simplă, termenul vine din limba franceză și indică un stil de viață econom și prudent, opusul cuvântului risipitor.

Un stil de viață frugal nu înseamnă deci sărăcie sau zgârcenie. Este vorba pur și simplu de a trăi simplu, a evita risipa și cheltuielile inutile și a eficientiza costurile. Scopul este de a realiza cât mai multe dintre lucrurile care contează cu adevărat din resursele de care dispui. Prin eliminarea unor cheltuieli inutile, poți de exemplu strânge bani pentru vacanța exotică pe care o visezi.

Poți să reduci o mulțime de costuri dar este foarte important să o faci treptat. Dacă renunți brusc la multe produse și servicii, șocul va fi prea puternic și nu vei reuși să te adaptezi. Lasă o perioadă de timp între schimbările pe care vrei să le faci în viața ta, pentru a te obișnui cu ele.

Un prim pas în acest sens este o analiză severă a costurilor

Cel mai bine este să începi cu cele care se repetă lunar, facturi la utilități și alte servicii. Nu cumva există unele pe care nu le folosești decât foarte rar și la care ai putea renunța? Ai nevoie de un telefon fix, de abonament la ziar sau chiar și de cablu TV, dacă oricum vizionezi filme mai mult online? Restul contractelor pot fi renegociate, mai mult ca sigur nu utilizezi toate minutele din abonamentul de mobil de exemplu, așa că te descurci și cu un contract mai ieftin. Profită de ofertele de pe piață și încearcă să concentrezi mai multe servicii la un singur furnizor, pentru a beneficia de reduceri și tarife speciale.

E timpul să scazi și restul cheltuielilor tale curent

Atenție însă, frugal nu este neapărat același lucru cu ieftin. Scopul tău este să cheltui banii într-un mod cât mai eficient, este de exemplu mai bine să achiziționezi haine mai scumpe dar de calitate bună, decât unele ieftine care se uzează foarte rapid.

Fii cumpătat, planifică bugetul lunar, caută promoții și cele mai bune prețuri, profită de reducerile de sezon (de exemplu produsele de vară vor fi mereu mai ieftine iarna și invers) și elimină orice achiziție de care nu ai neapărat nevoie. Nu cumpăra nimic din impuls, dacă te tentează un produs, impune-ți o perioadă de 24 de ore în care să te gândești dacă îl vrei cu adevărat. Alege fructele și legumele de sezon, atunci când au prețul cel mai favorabil. Renunță la mesele în oraș, poți descoperi chiar că gătitul nu este doar o artă dar și o plăcere.

*PUBLICITATE

Dacă ai reușit să aplici măcar câteva dintre sfaturile de mai sus, felicitări!

Nu uita încă că stilul de viață frugal nu exclude cheltuieli generoase pentru scopurile importante din viața ta. Ai găsit o ofertă de nerefuzat pentru un produs sau serviciu pe care îl dorești de foarte mult timp? Nu te uita la bani, poți chiar apela la credite nebancare, visul tău este cel mai important.