vivacredit banner
Posturi de blog

Economisește cu cap, ca să ai parte de avantaje întreaga viață!

Fiecare dintre noi se gândește la bătrânețe, la ceea ce o să se întâmple atunci, la nevoile și problemele pe care o să le întâmpinăm și, de obicei, căutăm să identificăm acele soluții care să ne permită să obținem maximul de avantaje. Cea mai sigură și garantată opțiune este economisirea, dar, atunci când spunem că facem economii nu trebuie să ne gândim numai la partea financiară (ceea ce reușim să strângem într-un cont de economii sau să plasăm într-un fond de pensii ori de investiții), ci trebuie să avem în vedere între ansamblul format de către acțiunea de economisire. Dacă problemele financiare se pot rezolva prin metode de genul obține bani chiar acum, așa se poate reuși și-n ceea ce privește economisirea la nivel total, nu doar financiar.

Cum poți obține un nivel cât mai ridicat de economisire în viața ta?

În tot ceea ce faci, poți să ai parte de posibilitatea de a face economii, așa că, nu ezita niciun moment atunci când poți scădea nivelul de consum la electricitate, apă, gaz sau oricare altă utilitate face parte din consumul tău zilnic. Întreaga ta locuință este consumatoare, așa că, încă de acasă poți începe să faci economii, astfel încât, prin scăderea facturilor lunare să poți strânge mai mulți bani pentru bătrânețe. De exemplu, casa ta are nevoie de aparatură care să facă parte din clasa de eficiență energetică A + (și până la cea maximă A+++); desigur, te gândești la prețul de achiziție al unor astfel de aparate, dar, pentru aceasta există promoțiile și vânzările de Black Friday, nu?

Foarte multe platforme online îți oferă pachete de produse conexe (așa cum este aragaz cu hotă sau plită cu hotă, de exemplu), așa că, poți profita de achiziționarea unor astfel de pachete, care să îți ofere atât un nivel de consum cât mai scăzut, cât și un preț de achiziție diminuat. Nu trebuie să mai menționăm faptul că orice computer dintr-o generație veche nu va face decât să îți învârtă cu rapiditate contorul de curent electric, ceea ce înseamnă un consum cu până la 85% mai mare decât al unui dispozitiv nou. Optează pentru aparatura electronică de ultimă generație, care are un consum de combustibil foarte mic, pentru că în acest fel o să-ți oferi bucuria de a strânge mai mulți bani în urma scăderii costurilor la utilități.

Locuința ta trebuie să fie izolată din punct de vedere termic, pentru că în acest mod o să ai o creștere a eficienței calorice de până la 95%, ceea ce înseamnă un consum mult mai scăzut al sursei de încălzire a casei. Este valabil și pentru acele gospodării care sunt dotate cu propriile centrale termice, pentru că în acest fel utilizatorul o să aibă parte de un plus financiar la sfârșit de lună. Desigur, acolo unde este posibil, înlocuirea surselor de generare căldură și apă caldă trebuie realizată cu opțiuni care folosesc energie solară, eoliană sau biomasă, pentru că în acest fel are loc o creștere a nivelului de economisire pe termen îndelungat.

Pentru cei care călătoresc zilnic către serviciu, utilizarea mijloacelor de transport în comun este cea mai bună soluție, dar, pentru a crește nivelul de economisire aceștia pot opta pentru soluția oferită de către bicicletă. În cazul în care se dorește menținerea utilizării mijloacelor de transport în comun, pentru a face economii se poate cumpără un abonament lunar pentru întreg anul, în acest caz, beneficiind de o reducere de aproximativ 25% din costul total. Desigur, soluția oferită de către bicicletă se impune nu doar din punct de vedere al finanțelor, ci și pentru că este o opțiune care îți asigură menținerea unei stări de sănătate foarte bună.

*PUBLICITATE

Economisește atunci când mănânci, te îmbraci și te încalți!

Aceste tipuri de cheltuieli ocupă aproximativ 48% din bugetul lunar al unei persoane, așa că, atunci când se dorește stabilirea unui nivel cât mai crescut de economisire, aceasta este rubrica care comportă cea mai sporită maleabilitate. Nu are rost să investești banii în obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte ieftină, din simplul motiv că nu vei beneficia nici de confort, dar nici de un nivel foarte ridicat al economisirii. Dimpotrivă, pe termen lung, aceste produse pot dauna bugetului tău, așa că alege întotdeauna articolele de calitate superioară, pentru că numai în acest mod o să ai parte de posibilitatea de a strânge mai mulți bani pentru bătrânețe.

Mâncarea este foarte importantă în bugetul nostru, numai că, de cele mai multe ori uităm că este și categoria care contribuie cel mai mult la factorul risipă. 45% din mâncarea pe care o achiziționăm lunar ajunge (într-o formă sau alta) la gunoi, ceea ce înseamnă că nu știm să ne raționalizăm modul de a ne hrăni și că pierdem bani chiar și atunci când credem că nu o facem. Modul defectuos în care ne facem cumpărăturile, faptul că nu avem o listă de cumpărături de la care să nu ne abatem atunci când achiziționăm anumite produse, dar și slăbiciunea pentru “promoții și reduceri” sunt elementele care ne distrug posibilitatea de a economisi la un nivel și mai ridicat.

La fel de importantă este și apa pe care o consumăm zilnic, pentru că majoritatea preferă să bea apă îmbuteliată, din comerț. Costurile ocazionate de achiziționarea apei zilnice poate reprezenta mai mult de un sfert din bugetul lunar alocat hranei, de aceea, cea mai simplă soluție este instalarea unui filtru de apă pe fiecare robinet de apă potabilă. În acest mod se scutesc sume importante de bani, mai ales în sezonul cald, atunci când un om consumă minim 3-4 litri de apă zilnic. De asemenea, prepararea ceaiului în locul apei o să ajute la scăderea consumului de apă, dar și la întărirea sănătății beneficiarului!

Economisirea este posibilă în orice privință, așa că asigură-te că nivelul de consum din locuința ta este întotdeauna la minus. În acest fel o să ai parte de costuri scăzute în toate secțiunile bugetului tău lunar, ceea ce îți va oferi posibilitatea de a obține un plus financiar la economiile tale de-o viață!