Economisirea și investiția în produse de calitate!

Persoanele care își propun să economisească se gândesc ca una dintre cele mai eficiente modalități prin care pot atinge obiectivul propus este privarea de anumite produse sau plăceri. În acest mod se transformă în niște persoane zgârcite, care achiziționează diverse produse care intră în categoria celor considerate a fi ieftine și a căror calitate nu este de un nivel superior. În acest fel își asigură “agonisirea” a câtorva zeci de lei, efectul, pe termen lung nefiind unul pozitiv, așa cum s-ar aștepta, ci mai degrabă unul negativ. Mai mult decât atât, se poate constata chiar o risipire a banilor, ceea ce ar trebui să dea de gândit celor nu-și ating finalitatea scopului.

Greșeala pornește de la lipsa efectuării unei comparații corespunzătoare atât între caracteristicile produselor, cât și în ceea ce privește prețurile acestora, dar și a locurilor de unde acestea sunt achiziționate. Mulți dintre cei dornici să realizeze economii, procedează precum cei care uită că o comparație împrumut pe termen lung  îți poate aduce un credit cu niște avantaje mult mai evidente decât un împrumut care îți oferă o sumă mai mare la aprobare. Calitatea este elementul care face diferența în orice domeniu, iar în ceea ce privește economisirea se poate observa că atunci când punem accentul pe calitate, chiar dacă aceasta este furnizată la un preț ceva mai ridicat, câștigăm nu imediat, dar o facem pe termen lung.

De ce să achiziționăm produse de calitate dacă dorim să economisim?

Bunurile de calitate pe care le achiziționăm nu înseamnă risipă de bani, ci este o modalitate prin care ne asigurăm posibilitatea de a beneficia de pe urma acestora pentru un interval de timp extins. Din contra, atunci când cumpărăm produse de calitate inferioară sau de o calitate îndoielnică, câștigăm imediat în ceea ce privește prețul (care ne permite să economisim pe termen scurt), dar, pe termen lung produsele respective ne pot dăuna. De exemplu, dacă ne raportăm la economisirea în ceea ce privește hrana (care este foarte importantă în bugetul nostru de cheltuieli din fiecare lună, cu peste 40% pondere), cu siguranță că ne axam cumpărăturile pe promoțiile și reducerile oferite de către marile centre comerciale. Vom observa în acest sens chiar și o diferențiere a promoțiilor, cele mai bine ponderate fiind cele care se adresează clienților din categoria cu venituri mici și medii, care preferă mai degrabă cantitatea în locul calității și cele adresate celor cu venituri peste medie și mari, care plătesc pentru calitate în dauna cantității.

În momentul în care nu identificăm cum putem economisi în mod corect, șansele ca nivelul de economisire să nu fie cel dorit de către noi sunt în creștere. Produsele cu caracteristici inferioare în ceea ce privește calitatea ne vor oferi satisfacerea dorinței doar pe un termen foarte scurt, ceea ce înseamnă că vom fi nevoiți să achiziționăm alte astfel de produse pentru a ne menține nivelul satisfacției cât mai ridicat. În acest fel, chiar dacă am economisit 2 lei la ultima cumpărare, de exemplu, rezultatul va fi că acești bani economisiți vor schimba posesorul foarte rapid, ajungând din buzunarul tău în cel al comerciantului. Atunci când achiziționezi un produs de calitate, acesta te va satisface pe termen mediu și lung (în funcție de tipul produsului și categoria din care face parte), ceea ce înseamnă că nu o să mai investești bani pentru o perioadă îndelungată, având posibilitatea de a economisi în acest interval pentru toate acele dați în care ai fi cumpărat un nou produs ieftin.

În plus, dacă ne referim la produse din categoria celor cu folosință îndelungată, așa cum sunt electrocasnicele, de exemplu, atunci, un astfel de articol, ne va ajuta să economisim mult mai bine decât unul din categoria celor considerate ieftine. Astfel, un obiect electrocasnic, care este încadrat în categoria bunurilor cu eficiență energetică A + (A++ sau A+++) se va comporta mult mai bine în ceea ce privește economisirea decât unul care face parte din categoria B sau C. Pentru că un astfel de obiect, deși mai scump în ceea ce privește prețul de achiziție, oferă posibilitatea de a economisi agent de alimentare (curentul electric) pe termen îndelungat și beneficiază de o garanție și post-garanție extinse. În schimb, un produs al cărui preț este mult mai scăzut, nu doar că o să aibă un nivel de consum mult mai ridicat, dar, în lipsa unor piese de calitate, se poate defecta mai rapid. Rezultatul va fi că un nou astfel de produs va fi necesar, ceea ce îl va pune pe beneficiar în aceeași situație precum cea anterioară.

Achiziționarea de produse de calitate te ajută să economisești în mod inteligent!

Să economisești în mod inteligent nu înseamnă să aduni câțiva lei de colo, câțiva din altă parte, ci să faci economii care să conteze cu adevărat. Degeaba te bucuri că ai reușit să economisești 10 sau 20 de lei de la cumpărăturile săptămânale, dacă, la întoarcerea acasă, o să-ți ticsești frigiderul care face parte din categoria de eficiență energetică B și care o să consume mult mai mult curent electric. Bineînțeles, nemulțumit/nemulțumită de calitatea produselor, multe dintre acestea va ajunge la gunoi (în cel mai bun caz), în timp ce în cazul celui mai negativ scenariu ar putea să-ți crească procentul de 5% din buget care este alocat categoriei sănătate.

De aceea, pentru a reuși să ai parte de îndeplinirea obiectivului stabilit, investește în viitorul tău într-un mod inteligent și achiziționează produse care nu-ți oferă o satisfacție financiară imediată, ci una pe termen lung și în multiple direcții. În plus, propune-ți de fiecare dată să analizezi produsele pe care le cumperi pe baza nevoilor tale pe termen mediu și lung, astfel încât să te bucuri de maximul de beneficii care îți este oferit de economisirea în mod inteligent. Economisește într-un mod cât mai avantajos pentru tine și bazându-te atât pe ideea de a strânge bani, cât și pe cea de a-ți oferi o satisfacție cât mai îndelungată. Este foarte important să înțelegi că economisirea bazată pe calitate este mult mai avantajoasă decât cea care se bazează pe preț și pe beneficiile de scurtă durată!

Articole similare

Înapoi sus