vivacredit banner
Posturi de blog

Gestionează-ți finanțele personale într-un mod cât mai echilibrat pentru o viață fericită!

Viața unui salariat se învârte în jurul salariului sau și a modului în care reușește să-l împartă într-un mod corespunzător, astfel încât să-i ajungă de-a lungul unei luni. În momentul în care mare parte din finanțele personale sunt alocate achitării facturilor lunare și pentru achiziționarea coșului zilnic, atunci este timpul să-ți stabilești o nouă strategie de utilizare a salariului. Echilibrul între cheltuielile curente, cele pentru divertisment și economii este modul de viață financiar pe care ne dorim să-l atingem, ceea ce înseamnă că salariul lunar trebuie împărțit pe trei categorii care să fie echilibrate în mare măsură. Cum poți să reușești acest lucru, din moment ce valoarea salariului nu este atât de mare pe cât ți-ai dori?

Achiziționează ceea ce contează, nu ceea ce îți poți cumpăra!

Pornește de la nevoile de bază și satisfacerea lor atunci când îți dorești o viață financiară sănătoasă și echilibrată. Nu tot ceea ce poți cumpăra îți este necesar, iar dacă o faci, înseamnă că doar o faci pentru că poți și dorești să-ți dovedești că poți. Gândește-te că salariul tău nu este un material extensibil, ci are o valoare fixă, ceea ce înseamnă că orice cheltuială care nu este justificată de o nevoie determinată este echivalentului unei cheltuieli inutile. Împarte bugetul în trei categorii mari: cheltuieli care sunt necesare, utile și nu pot fi ignorate, cheltuieli pentru divertisment, care nu sunt necesare, dar care pot fi utile și economii, care sunt necesare și utile. 50%, 25%, 25% -acestea sunt procentele către o viață financiară echilibrată, atât timp cât poți compensa între cele din urmă două categorii (în sensul că vei alocă o parte din cheltuielile de divertisment bugetului de economii).

Învață să cheltui ca un sărac și să economisești ca un milionar!

Chiar dacă îți permiți să cumperi foarte multe produse, învață să le achiziționezi doar pe acelea de care au nevoie cu adevărat. Privește lumea prin ochii unei persoane sărace care înțelege că nevoile de bază (hrana și locuința) sunt primordiale, acestea fiind cele care trebuie satisfăcute prima dată. Ulterior, vor urma cheltuielile pentru divertisment, dat fiind faptul că omul este o ființă socială, care are nevoie să interacționeze în semenii săi. Ultima categorie, dar nu cea din urmă în ceea ce privește importantă este categoria economiilor; numai atunci când ai la dispoziție o rezervă financiară, știi că poți ține sub control problemele financiare. Desigur, în cazul în care anumite urgențe financiare nu pot fi controlate, atunci poți apela la planuri de rezervă, de genul accesării celor mai bune credite din România, care să-ți permită să rezolvi o situație neprevăzută rapid și fără să știe ceilalți.

*PUBLICITATE

Cu toate acestea trebuie să știi că economisirea este foarte importantă, iar cel mai bun exemplu este cel dat de către milionarii și miliardarii lumii, care, în ciuda averilor colosale, susțin un stil de viață axat pe echilibru și pe economie. De ce să-ți achiziționezi o mașină scumpă, care are costuri de mentenanță foarte ridicate, consumă combustibil și implică cheltuieli chiar și atunci când este parcată? La fel de eficientă este și o mașină second hand, dar și mai accesibile sunt mijloacele de transport în comun sau acele mijloace de locomoție care îți oferă independență totală, așa cum este bicicletă.

Da, vorbim despre confort, dar, gândește-te care sunt costurile în cazul în care mașina ta scumpă este avariată și necesită reparații! Învață să gândești în mod echilibrat și să descoperi soluții care să-ți permită să atingi nivelul necesar în care să le oferi finanțelor tale întrebuințarea corespunzătoare. În cazul în care îți achiziționezi produse a căror valoare îți depășește puterea financiară, pe termen lung, te vei confrunta cu probleme financiare, mai ales atunci când acele produse încep să se devalorizeze și necesită costuri suplimentare de reparații.

De ce crezi că milionarii lumii circulă cu mașini second hand sau chiar cu mijloacele de transport în comun? Ca să dea un exemplu? Nu, pentru că banii pot întrebuințați într-un mod inteligent și pentru că acele costuri inutile lunare pot fi preschimbate în economii, care îți vor permite pe termen lung să ai parte de siguranță financiară. Da, poate că te vei întreba de ce mai este nevoie ca un milionar să facă economii, din moment ce are atât de mulți bani. Răspunsul este simplu: pentru că aceștia au învățat și au adoptat un comportament financiar corect, care este axat pe economii. Pentru că numai atunci când ai rezerve financiare, îți poți permite luxul de a echilibra bugetul și de a inversa primele două categorii, astfel încât, partea de cheltuieli esențiale să fie numai 25%, iar cea pentru distracții de 50%.

Economisirea îți oferă posibilitatea de a te distra în siguranță!

Statistic vorbind, oamenii se simt mai bine doar atunci când au acumulat rezerve financiare importante, astfel încât să se poate bucura de statutul lor. Un salariat care își permite să meargă în mod constant în vacanțe în fiecare an, înseamnă că a atins un nivel al echilibrului în ceea ce privește aceste trei categorii în care este împărțit salariul sau. Astfel, acesta își permite să aloce o parte din bugetul pentru cheltuieli esențiale celui de divertisment, ceea ce echivalează cu un segment al economiilor foarte bine configurat. Făcând economii în ceea ce privește partea de cheltuieli esențiale echivalează cu obținerea succesului în modul de gestionare eficientă a salariului în fiecare lună.

În momentul în care am atins un prag stabilit în partea de economii, atunci putem eficientiza modul în care cheltuim cea mai mare parte a salariului (partea de cheltuieli esențiale). Realizând o eficientizare a acestei părți a bugetului va rezulta o creștere în ceea ce privește suma alocată divertismentului lunar. Un comportament financiar echilibrat presupune o jonglare cu aceste trei părți ale bugetului într-un mod inteligent, astfel încât, lună de lună, să reușim să gestionăm eficient salariul și să nu avem parte de cheltuieli inutile. Această înseamnă că poți beneficia de o viață fericită din punct de vedere financiar, ceea ce îți va permite să ai parte de liniște și echilibru în viața personală!