vivacredit banner
Posturi de blog

Muncește inteligent ca să ai de unde economisi mai mult!

Oamenii bogați din întreaga lume pot fi încadrați în trei categorii: cei care au muncit din greu pentru a reuși să ajungă la un nivel atât de ridicat din punct de vedere financiar, cei care nu au muncit, ci au găsit soluții ilegale pentru a face bani și cei care au câștigat sume fabuloase bazându-se pe idei geniale sau pe noroc. Cu siguranță că în cazul în care am realiza niște tabeluri de comparații între aceștia, cei din cea de-a doua categorie vor fi mereu ultimii în topul bogaților, fiind și cei mai expuși la menținerea pe termen lung a acestui statut.

Pentru că nu toți pot ajunge să atingă pragul superior al bunăstării financiare, gândește-te că măcar poți să-ți propui să ai parte de o mică cotă din această bogăție, într-un mod sănătos și bazându-te în exclusivitate pe munca ta! Numai în acest mod o să poți face economii solide, o să poți te odihnești noapte liniștit și o să ai parte de atingerea obiectivelor stabilite într-un mod curat, asemenea celor din prima categorie – a bogaților care au muncit și au câștigat tot ceea ce au în mod corect!

Cum pot să ating starea de bunăstare financiară oferită de un nivel ridicat al economiilor?

Unul dintre cei mai mari bogătași ai lumii (poate primul dintre toți), Warren Buffet este de părere că toți cei care pot cheltui chiar și atunci când au făcut economii și au atins pragul stabilit de economisire pentru o lună, aceia pot spune că au muncit în mod eficient în respectiva lună. Cum poți ajunge la un astfel de statut, mai ales atunci când ai, totuși, un venit limitat ca valoare financiară? Tot secretul stă în calitatea alegerilor pe care le faci, pentru că numai acestea îți vor permite să faci o diferențiere clară între ceea ce trebuie cheltuit din venit, care sunt acele cheltuieli care îți sunt utile (în afară celor esențiale, pe care oricum trebuie să le efectuezi) și cât de mult poți economisi.

Nu te lăsa captivat de reclamele create pentru a-ți consuma banii câștigați atât de greu, lună de lună!

Toate reclamele sunt concepute pentru a te determina să scoți banii din buzunar într-un mod instinctual, bazându-se pe exploatarea slăbiciunilor umane și pe dorința noastră de a ne remarca în fața celorlalți prin achiziționarea de produse care se evidențieze statutul social. De aceea, niciodată nu merge la cumpărături fără o listă pe care să îți treci acele produse de care ai nevoie și niciodată nu te lasă influențat/influențată de modul în care ceilalți își fac cumpărăturile. Păstrează-ți linia pe care ai pornit, chiar și atunci când ți se pare că o ofertă merită atenția ta – atât timp cât nu întrunește nivelul corespunzător de utilitate, nu îi da curs, pentru că în acest fel, banii pe care îi poți folosi mai târziu și în alte ocazii, o să rămână la tine și îți vor fi de folos atunci când o să ai nevoie cu adevărat de ei.

*PUBLICITATE

Respectă-ți banii, pentru că sunt rezultatul muncii tale!

Nu-ți cheltui niciodată banii fără să ai un plan bine determinat pentru consumarea lor, pentru că, de obicei, cheltuielile cu valori mici se adună și favorizează risipa. Despre genul acesta de cheltuieli se spune că “pot scufundă” chiar și un venit mare, așa că, din respect pentru banii tăi pe care i-ai câștigat atât de greu este recomandat să nu faci cheltuieli fără că acestea să se bazeze pe utilitate și obținerea de plus valoare. Mai degrabă, în loc să faci aceste cheltuieli inutile, consideră că banii deja i-ai cheltuit pentru acestea și depune acești bani într-un cont de economii sau strânge-i într-un fond, căruia să îi stabilești un scop mai târziu (în cazul în care nu ai făcut-o deja).

Viitorul tău financiar trebuie să primeze, iar nu prezentul!

Acum câștigi destul de bine, la un nivel care îți permite să fii mulțumit/mulțumită de ceea ce ai acumulat, dar ce se întâmplă mâine, atunci când poate că starea ta de sănătate nu o să-ți mai permită să ai parte de astfel de avantaje? Economisind acum pentru viitor o să te scutești atunci să mai muncești și doar să te poți bucura de avantajele pe care ți le oferă prevederea de a fi acumulat într-o perioada în care vârstă și puterea ți-au permis. Multe persoane uită că și “mâine este o nouă zi”, trăindu-și prezentul fără să se gândească la viitor, iar rezultatul este unul care te va afecta în mod negativ în cazul în care nu începi să faci economii atunci când ești tânăr.

Nu cumpăra pentru că îți place un produs, ci achiziționează-l pentru că îți este de folos!

Criteriul utilității trebuie să stea întotdeauna la baza cheltuielilor pe care le faci în mod curent, de aceea, dacă îți dorești să ai parte de bunăstare financiară, gândește-te de cinci ori înainte de a cumpăra un produs doar pentru că te-a impresionat din punct de vedere estetic. Chiar și atunci când ai impresia că produsele pe care le-ai achiziționat sunt atât de “cool” încât o să îi impresionezi pe ceilalți din jurul tău, gândește-te că nu vei face decât să-ți cheltui banii în van. Oamenii te vor primi și admira preț de câteva secunde, iar apoi își vor vedea de treaba și existența lor, iar tu te vei fi ales doar cu un produs care nu îți este util și cu niște bani pe care dacă i-ai fi economisit, i-ai fi putut utiliza într-un scop mult mai avantajos pentru tine.

Dacă știi unde se duc banii, atunci vei știi și cum să-i economisești mai bine!

Lună de lună vei face cheltuieli, iar lipsa unei evidente a acestora nu-ți va permite să identifici acele cheltuieli care merită și pe acelea care nu-ți sunt folositoare. Evidența lunară a acestor cheltuieli este o “gură de oxigen” pentru bugetul tău și pentru asigurarea unui nivel de economisire cât mai ridicat. Acum că știi atât de multe lucruri despre modul în care banii tăi te pot ajuta să crești în ceea ce privește nivelul de economisire, ești pregătit/pregătită să faci primul pas către îmbogățirea reală?