Te afli în situația în care creditul tău vechi ți se pare împovărător în comparație cu ofertele de pe piață? Crezi că poți obține condiții mai avantajoase de împrumut? Vrei să ai parte de rate cu dobândă mai mică și valoare fixă? Ce spui de un credit de refinanțare?
O soluție simplă, pe care o ai la îndemână în orice bancă și la orice creditor ifn. Ești gata să faci pasul către un nou credit? Vezi care sunt argumentele pro și contra acestui tip de creditare, mai înainte de a face următorul pas!
Știm cu adevărat ce înseamnă o refinanțare a unui credit?
Operațiunea de refinanțare echivalează cu stingerea unei datorii (la împrumutul vechi) și crearea uneia noi (cu noul credit). Practic, faci un credit ca să acoperi un alt credit. Desigur, atunci când realizezi această mutare, o faci pentru că ți se pun la dispoziție niște avantaje.
Altminteri, niciun împrumut nu este atât de generos, poate, cu excepția celui fără dobândă. De aceea, atunci când ți-ai propus să accesezi un nou credit pentru refinanțarea celui vechi, cântărește cu atenție argumentele pro și pe cele contra.
Credite de refinanțare avantajoase și cu plus de beneficii?
În mod cert, refinanțarea este o opțiune viabilă și care îți permite să-ți gestionezi mai bine finanțele. Este o soluție pentru situațiile următoare:
- Ai contract mai multe credite mici – valoarea acestora nu este egală, ratele sunt diferite, atât ca sume, cât și ca termen de returnare;
- Împrumuturile sunt obținute de la entități financiare diferite – gestionarea lor este incomodă și presupune mai multe moduri de achitare;
- Ai contractat mai multe carduri de credit – într-o astfel de situație o refinanțare este foarte utilă, pentru că îți permite să controlezi modul de acoperire a sumelor mult mai eficient și mai rapid;
- Ai accesat un împrumut în condiții care au fost nefavorabile – ai cumpărat un imobil la un preț mare, ceea ce a însemnat rate mari și cu dobândă variabilă. Într-un astfel de caz o refinanțare credit ipotecar este în folosul tău;
- Ești în situația de a avea nevoie de bani, dar limita la creditare este maximă – un contract de refinanțare îți va oferi noi perspective, nu doar de achitare a tuturor împrumuturilor, ci și de a primi o sumă de bani în plus (prin raportare la noile condiții de creditare);
- Moneda în care ai accesat creditele anterioare nu mai este satisfăcătoare din punct de vedere al conversiei – multe împrumuturi au fost contractate în momentul în care moneda de acordare era euro, dolarul sau francul elvețian. Ratele de schimb actuale nu mai sunt atât de benefice pentru contractanți, care trebuie să plătească mai mult pentru rată;
- Dobânda creditului este împovărătoare – fie că este vorba despre o valoare ridicată, fie că valoarea este variabilă, rata pe care o ai de achitat îți scoate mai mulți bani din buzunar;
- Instituția financiară la care ai deschis contul nu îți oferă nivelul de satisfacție dorit – trecerea la o altă instituție creditoare îți oferă posibilitatea de a accesa opțiunea de refinanțare credite pe 10 ani 2020;
- Obții anumite avantaje din partea creditorului – o perioadă de grație, carduri de credit, descoperit de cont sau polițe de asigurări avantajoase. O astfel de ofertă îți oferă beneficii, iar tu nu vrei să o ratezi, așa că optezi pentru un astfel de credit.
Lista de avantaje este lungă și-n aceste condiții de gândești dacă există vreun argument contra refinanțării.
*PUBLICITATEEste mai bine să rămân la vechiul contract de împrumut?
Atunci când este vorba de banii tăi, cântărește avantajele și dezavantajele și abia apoi treci la acțiune. Refinanțarea este încântătoare, dar, ca orice ofertă are și câteva neajunsuri:
- Extinderea perioadei de împrumut – primești bani în plus, dar termenul contractual se mărește în mod proporțional. Cu siguranță că te gândești că și ratele vor fi fixe și mai scăzute, așa că îți permite să faci economii. Cu toate acestea, se numește că devii debitor pentru un interval de timp mai îndelungat.
- Un nou credit echivalează cu reluarea procedurilor derulate în cazul împrumutului obținut anterior. Acest lucru înseamnă că trebuie să aduni documentația necesară obținerii noului contract de creditare. Ceea ce este egal cu timp și resurse alocate îndeplinirii acestui obiectiv. Plus, cantitatea inerentă de stres.
- Actualul grad de îndatorare de 40% nu îți permite să obții niște refinanțări rapide care să fie în avantajul tău – pe baza vechiului grad de îndatorare ai obținut o sumă mai generoasă, ceea ce este imposibil acum.
- Costurile suplimentare – în momentul reluării procedurii, practic tu soliciți un nou împrumut. Acest lucru înseamnă cheltuieli legate de analiză și aprobarea dosarului, diverse comisioane și taxe legate de transferul banilor, evaluări, etc. Bani de care tu trebuie să dispui, aceștia nefiind alocați înainte de către creditor.
Pare că balanță nu mai este atât de favorabilă refinanțării, nu? Însă, comparând avantajele cu dezavantajele, un credit de refinanțare îți oferă mai multe facilități, așa că, poți să te bazezi pe acesta opțiune financiară.
Cum pot obține o refinanțare în avantajul meu?
Ca să putem discuta de credite de refinanțare avantajoase, atunci ar trebui să avem în vedere următoarele aspecte:
- Valoarea dobânzii și valoarea DAE să fie mai scăzută decât a vechiului împrumut – ține cont de faptul că ofertele promoționale și cele cu perioadă de grație pot fi înșelătoare. Calculează întotdeauna dobânzile prin raportare la întregul interval de rambursare.
- Ia în calcul noile condiții de creditare BNR – gradul de îndatorare este de numai 40% din suma venitului net realizat, ceea ce poate constitui o problemă pentru unele persoane interesate de refinanțare.
- Rata trebuie să fie cu valoare fixă și să îți ofere posibilitatea gestionării eficiente a creditului. Asigură-te că poți plăti anticipat, iar o astfel de plată nu îți afectează costurile totale ale împrumutului.
Astăzi, având la dispoziție atât de multe companii de creditare poți obține refinanțări rapide foarte ușor. Atât băncile, cât și companiile ifn vin cu variante interesante. Cântărește de fiecare dată toate beneficiile, cât și dezavantajele, pentru că, la final, tu ești cel direct afectat. Optează pentru acel împrumut de refinanțare care îți acoperă toate nevoile. Pentru că numai așa o să poți spune că ai un credit nou, care ți se potrivește perfect!