vivacredit banner
Păreri

Telecredit păreri

Telecredit este o instituție financiară nebancară (IFN) de nișă, specializată în credite până la salariu, cu o valoare mică și medie pe termen scurt.

Spre deosebire de alte IFN, Telecredit nu face parte dintr-un grup internațional și nu sunt disponibile informații detaliate despre companie. Numele legal al firmei este Telecredit IFN S.A. și a fost autorizată de către Banca Națională a României din anul 2014. Capitalul social a ajuns la suma totală de 2395550 RON. Împreună cu alte instituții nebancare, Telecredit face parte din Patronatul Creditului, o organizație non-guvernamentală care își propune să grupeze toate firmele din domeniu și să dezvolte un set de standarde și valori comune.

Site-ul Telecredit se remarcă prin culorile aprinse și simulatorul de credit supra-dimensionat. Prima pagină prezintă pe scurt toate informațiile necesare, cu explicații ceva mai detaliate în secțiunile dedicate și un număr mare de răspunsuri la întrebările frecvente. Există și o secțiune de blog însă toate articolele sunt de fapt prezentări ale produselor firmei, fără alt conținut interesant.

*PUBLICITATE

Prezența Telecredit în social media include conturi de Facebook, Twitter, Google+ și Youtube. Singurul cont actualizat frecvent este cel de Facebook dar nici aici nu se regăsesc decât postări despre ofertele companiei, fără materialele adiacente cu care alte IFN încearcă să atragă interesul clienților.

După cum spuneam, Telecredit este o companie de nișă, specializată în împrumuturi rapide de tip avans până la salariu. În portofoliu există de fapt un singur produs, care este un credit cu valoarea între 100 și 2000 RON, pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Este posibilă rambursarea anticipată, caz în care se achită doar dobânda acumulată până în momentul respectiv, fără taxe suplimentare. Pentru fiecare zi de întârziere se aplică penalități de 1,2%.

Firma derulează în acest moment o campanie promoțională prin care primul credit poate fi accesat gratuit, fără nici o dobândă. În plus, există o campanie de vacanță prin care se pot câștiga cinci premii săptămânale a câte 500 de lei. Campania este organizată printr-un parteneriat cu Radio ZU, postul cu cea mai mare audiență de pe piață.

Documentele necesare pentru a obține un împrumut sunt puțin diferite în comparație cu concurența. Telecredit nu solicită o dovadă a venitului, deși în anumite cazuri poate cere și un asemenea act. În schimb, clienții trebuie să semneze un acord pentru verificarea și prelucrarea informațiilor personale din bazele de date ale Ministerului Finanțelor și ANAF. Condițiile sunt: vârsta minimă de 18 ani, domiciliul în România, posesia unui card bancar și a unei adrese de email valide și un venit lunar stabil.

Telecredit nu are birouri de vânzări și acordă credite exclusiv online sau prin telefon. Sediul firmei este în București, IPCT Business Center, Str. Tudor Arghezi nr. 21, etaj 2, Sector 2, Cod Postal 020943. Compania poate fi contactată prin telefon (021.9933), fax (021.527.1748) sau email (support@telecredit.ro). Există și opțiunea trimiterii unui SMS la numărul 1892 cu textul telecredit, pentru a primi un apel din partea unui reprezentant al companiei. Programul de lucru este doar în timpul săptămânii, între orele 08:00 – 21:00.

Solicită împrumut