vivacredit banner
Posturi de blog

Ai nevoie de câțiva bani în plus? Iată cum îi poți obține

De câte ori nu ți s-a întâmplat ca la final de lună să te trezești în situația ceva cam neplăcută în care să trebuiască să plătești urgent o factură pe care ai tot amânat-o și să nu ai de unde să poți face rost de bani? Nevoia te-a învățat că ori de câte ori se întâmplă lucrul acesta, poți apela la site-uri specializate, care oferă împrumuturi rapide doar cu buletinul și care sunt prietenul apropiat atunci când ai nevoie urgentă de bani. Dar chiar dacă știi că te poți baza pe astfel de credite pe termen scurt, parcă tot ți-ai dori ca venitul tău lunar să crească, măcar cu puțin.

Cel mai probabil nu există persoană pe planeta asta care nu ar vrea să câștige mai mulți bani decât o face în prezent. Indiferent cât de multe fonduri ai avea, cu cât acestea cresc, cu atât și relaxarea ta financiară va fi mai mare, iar stresul cotidian mai mic. Tocmai de aceea a și fost creat acest articol.

Așa cum îi spune și titlul, aici vei putea găsi ceva sfaturi pe care le vei putea aplica și care se vor dovedi a fi incredibil de utile în a-ți suplimenta sumele nete ce-ți vor intra în cont. Dar citește în continuare pentru a afla cum poți și tu aduna bani în plus în fiecare lună, pe lângă serviciu, fără să depui vreun efort prea mare.

Oferă meditații. Cel mai probabil există cel puțin un domeniu la care te descurci bine. Fie că este vorba despre limba română, engleză, franceză, ori despre științe exacte precum matematica sau fizica, întotdeauna vei găsi persoane care să fie interesate de cunoștințele tale și care să fie dispuse să te plătească pentru a învăța. Așadar, oferă meditații, care sunt plătite între 100 și 150 lei pe oră.

Devino trainer. Tot din aceeași sferă ca și meditațiile, dar puțin mai complexă este profesia de trainer. Așadar, dacă ai calități și informații în domenii care sunt la foarte mare interes în ziua de astăzi, precum discursurile în public, management, gestionarea timpului, conducerea unei echipe, lucru în echipă etc., vei putea deveni trainer și să îi înveți și pe alții informațiile pe care tu le deții. Desigur, tu nu vrei să renunți la job-ul din timpul zilei, dar o poți face fără probleme în timpul liber, după program și așa mai departe. Costurile unor astfel de servicii vor diferi în funcție de abilitățile și cunoștințele tale, dar pot genera un venit suplimentar consistent.

Închiriază o cameră. Astfel, dacă ai la dispoziție o cameră care nu este folosită decât ca dulap, fă curat în ea și ofer-o spre închiriere. Prețul în momentul de față, pentru o astfel de cameră poate depăși 150 Euro, în funcție de zona în care stai, desigur. Mai mult, vei avea și cu cine să împarți cheltuielile cu întreținerea, căldura etc. Bineînțeles că ar fi bine să fii foarte atent la persoanele pe care le alegi să stea cu tine, iar pentru siguranța ta, asigură-te că îți plătesc măcar o lună de chirie în avans, ca să nu te trezești cu probleme pe viitor.

Vinde absolut tot ce nu îți mai trebuie. Ai o mulțime de haine care cu toate că sunt încă în stare perfectă, nu mai sunt folosite de către tine pentru că ai luat altele noi? Computerul vechi nu mai este deschis, pentru că de la muncă ai un laptop mult mai performant? Vinde toate lucrurile care nu își mai au rostul în casa ta. Pe lângă faptul că vei face rost de niște bani în plus, îți vei și elibera o mulțime de spațiu care acum este ocupat inutil.

*PUBLICITATE

Oferă servicii de baby-sitting sau pet-walking. Din ce în ce mai mulți oameni sunt tot mai ocupați pentru a putea ajunge acasă să aibă grijă de ființa iubită, fie ea un copil sau un cățel. Ei bine, tu vei putea valorifica acest fapt prin serviciile mai sus amintite. Dacă pentru o plimbare a animalului de companie poți cere între 40 și 60 lei, depinde de traseul preferat de stăpân, când vine vorba de un mini-om, situația se schimbă. Dacă doar să stai cu un copil poți cere până la 20 lei pe oră, dacă mai știi și ceva engleză și discuți cu părinții să îl înveți și pe cel mic, vei solicita chiar și 30 sau 35 lei pe oră.

Oferă servicii de curățenie și menaj. După cum a fost precizat și mai devreme, persoanele din ziua de astăzi sunt tot mai ocupate. Lucrează multe ore la job, pentru a fi cât mai productivi, astfel încât să merite un salariu mai mare, așa că nu mai au timp nici de lucrurile care le plac, ce să mai discutăm despre cele mai solicitante și neplăcute, cum ar fi menajul casei. Acesta este și motivul pentru care tot mai mulți preferă să apeleze la terțe persoane care să vină să le facă curat prin locuință, iar tu poți fi cel ales. Astfel de job-uri se plătesc între 100 și 300 lei, depinzând desigur de suprafața pe care o ai de igienizat.

Model sau actor de figurație. Pentru a fi model sau actor nu trebuie neapărat să ai forme perfecte, doi metri înălțime și dinții perfect albi. Tot mai multe companii caută persoane imperfecte, în special pentru anunțuri publicitare, reclame, videoclipuri, reviste de prezentare și așa mai departe. Așa că mergi la o agenție, oferă-ți serviciile și așteaptă să fii contactat. Nu știi niciodată când vei fi chemat la filmări sau shooting-uri, iar dacă să zicem că spotul ales este cel în care apari și tu, vei primi până la 100 Euro pentru fiecare zi în care ai fost la filmări, deloc rău, dacă ne întrebi pe noi.

Așadar, folosind unul sau mai multe dintre sfaturile ce au fost prezentate aici, îți vei putea suplimenta considerabil venitul net lunar și nu vei mai fi atât de dependent de salariul de la job.