vivacredit banner
Posturi de blog

3 cărți despre economie pe care trebuie să le citești

Nu este ușor de alcătuit un clasament cu doar trei cărți esențiale despre economie, este un subiect complex despre care s-au scris foarte multe lucrări de referință. Am selectat trei volume clasice care au avut o influență majoră asupra istoriei economice a lumii, dar se pot găsi oricând alte trei cărți la fel de importante.

Din aceste lucrări vei afla foarte multe despre investiții, piețe de capital, împrumuturi bancare sau credite nebancare, instrumente derivate, economia globală și multe altele. Dacă le citești, vei înțelege mai bine lumea din jur și vei descoperi noi metode de a-ți proteja sau înmulți averea personală.

1. „The wealth of nations” de Adam Smith (Avuția Națiunilor, Ed. Publica)

Lucrarea clasică despre economie a filozofului și economistului scoțian Adam Smith și a fost publicată pentru prima dată în 1776. Este considerată o carte fundamentală care a deschis multe drumuri în domeniul economiei politice. Deși unele dintre ideile lui Smith sunt azi depășite, conceptele de bază rămân perfect valabile și puține cărți publicate de atunci reușesc să le sintetizeze la fel de bine. Smith a fost primul care a demonstrat că avuția unei națiuni constă în producția și comerțul ei, nu în rezervele de aur. El a susținut libera inițiativă și comerțul fără granițe și a analizat cu luciditate diviziunea muncii, productivitatea sau alocarea resurselor.

2. „The intelligent investor” de Benjamin Graham (Investitorul inteligent, Ed. C. H. Beck)

Graham a fost cel mai important consultant de investiții al secolului trecut, profesor la universități de prestigiu dar și un investitor de mare succes. A fost mentorul lui Warren Buffet dar și a altor economiști și oameni de afaceri care au devenit ulterior bogați și celebri. Investitorul inteligent a apărut inițial în 1949 dar a fost actualizată permanent de atunci. După moartea lui Graham în 1976, lucrarea continuat să fie îmbunătățită de către Jason Zweig, un alt titan al lumii finanțelor. Printre altele, Graham este inventatorul tehnicii de investiție-valoare, care presupune identificarea și cumpărarea unor active subevaluate. Ideea lui de bază este că investitorul trebuie să ignore fluctuațiile și cotațiile de pe piață și să se concentreze pe performanțele și activele reale ale companiilor.

*PUBLICITATE

3. „The alchemy of finance” de George Soros (nu a fost tradusă în limba română)

Toată lumea a auzit de George Soros, miliardarul de origine maghiară care este acuzat de a fi în spatele a numeroase organizații din toată lumea. A devenit celebru atunci când a câștigat aproape două miliarde de dolari într-o singură zi, mizând totul pe deprecierea lirei sterline. Alchimia finanțelor a fost tipărită în 1987 și rămâne o carte foarte actuală. Fără a fi neapărat o lucrare revoluționară, am inclus-o în acest clasament pentru că abordează multe concepte și reprezintă un ghid foarte util despre piețele financiare în ansamblu. Principiul lui este că valoarea de piață a unui bun este determinată în primul rând de percepția pe care o au investitorii despre el și introduce „teoria reflexivității”, care a stat la baza tranzacțiilor financiare ale lui Soros.