vivacredit banner
Posturi de blog

Ce sunt împrumuturile cu ipotecă

Majoritatea oamenilor se gândește la un credit nebancar și apoi spune: dar este o sumă foarte mică, nu am ce să fac cu ea!

Este adevărat că instituțile financiare nebancare dau o mulțime de credite de valoare mică, fără garanții, de multe ori chiar și fără adeverință de venit, dar există și alte feluri de credite oferite.

Pentru persoanele interesate de credite de valoare mare, până la 500.000 de lei, se acordă fără necesitatea dovedirii unui venit, cu garanție imobiliară – adică ipotecă în favoarea bănci pe un teren sau imobil.

Suma acordată este un procent din valoarea bunului ipotecat dar, atenție, de obicei se iau în considerare doar terenurile intravilane și, mai ales, celel aflate în orașe mari. Adevărul este că deocamdată în România valoarea unui teren agricol nu este deloc mare iar piața nu este foarte lichidă, așa că probabilitate ca, în cazul unui împrumut nerambursat, creditorul să-și poată recupera prea repede banii vânzând bunul ipotecat este foarte redusă în asemenea cazuri.

Avantajele unui împrumut cu ipotecă sunt, în primul rând, dispariția necesității de a avea/dovedi un venit și posibilitatea accesării unui asemenea împrumut de către persoanele înregistrate cu restanțe la Biroul de Credit. Da, chiar și într-un asemenea caz, instituțiile financiare nebancare vă acordă împrumutul.

De asemenea, spre deosebire de un împrumut bancar făcut pentru o sumă atât de mare, nu este nevoie să justificați cheltuirea banilor – fie că vreți să cumpărați un alt imobil, să-l renovați pe cel vechi, să achiziționați o mașină sau orice altceva, instituția financiară nebancară nu vă întreabă ce vreți să faceți, doar vă dă banii.

Dosarul de credit este ceva mai stufos decât în cazul creditelor de mică valoare oferite de aceste companii – trebuie să dovediți dreptul de proprietate asupra terenului sau imobilului, fie cu un act de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, etc., să aveți certificatul de cadastru și întabulare și apoi să înscrieți ipoteca în favoarea firmei care vă împrumută. De obicei banii se dau imediat ce această ultimă formalitate este îndeplinită.

Având în vedere mărimea sumei, trebuie să menționați și contul bancar în care să fie transferați banii – aceștia nu pot fi oferiți cash, deoarece legislația românească nu permite plata unei asemenea sume decât prin transfer bancar.

Costurile unui asemenea împrumut includ comisionul de acordare, dobânda, costurile de înscriere a ipotecii și o asigurare a imobilului adus garanție, de asemenea cedată băncii.

Termenul pe care se acordă aceste împrumuturi este între 1 și 5 ani.

*PUBLICITATE

Principalul dezavantaj al unui credit fără adeverință de venit, cu garanție imobiliară, este dobânda mare, semnificativ mai mare decât cea a unui credit ipotecar oferit de o bancă. Totuși, dobânda este fixă, nu fluctuează pe perioada de creditare, iar reprezentanții IFN-urilor spun că, în funcție de valoarea garanției, ea poate fi negociată. Ei adaugă și că, pe parcursul creditului, în caz că există probleme neprevăzute și o rată nu poate fi plătită la timp, este bine să discutați posibilitatea de rescadențare, pentru firma poate fi flexibilă în anumite condiții. De asemenea, nu există comisioane de rambursare anticipată, deci puteți plăti întotdeauna mai mult decât rata lunară și scăpa mai repede de datorie.